Dragi prieteni, nu am alt temei cu care să mă adresez vouă decât viața pe care o împrătășesc cu fiecare dintre voi.

Pelerinajul ne amintește că suntem pe drum. Ce anume ni se cere în acest moment al istoriei noastre și al istoriei lumii? Înainte de toate ni se cere ca fiecare pas, personal și comunitar, să facă apel la Fecioară pentru ca ea să ne facă disponibili în fața Misterului care ajunge la noi prin compania în care El e prezent. Aceasta este marea responsabilitate la care ne cheamă Biserica. Să nu ne lăsăm distrași de alte preocupări, care nu respectă metoda aleasă de Dumnezeu de a ne conduce la destin.

Figura Martei ne arată drumul: numai întâlnirea cu Isus a schimbat-o cu adevărat, valorizând umanitatea ei ca nimeni altul. Din ziua în care El a intrat în casa ei, tot ceea ce Marta a făcut de atunci înainte a fost un răspuns la preferința Celui care îi amintise că un singur lucru este necesar pentru a trăi: a recunoaște și a trăi Prezența care bate la ușa umanității ei și a noastre.

Și acum, în acest moment întunecat al istoriei, în fața a ceea ce pare a fi cel mai imposibil de realizat, adică pacea, ce anume ne este mai necesar decât orice altceva?

Singuri, chiar și cu cele mai bune intenții, nu suntem în stare să facem dreptate. Suntem niște amărâți și nu trebuie să uităm niciodată asta: «Cine nu are în adâncul său conștiința că este păcătos, nu are acel accent al adevărului în raportul său cu orice lucru» (L. Giussani, Un avvenimento nella vita dell’uomo, BUR, Milano 2020, p. 23). La fel ca Martei, care se agita pentru o mie de lucruri, și nouă ne lipsește singurul lucru necesar, unicul pe care papa Francisc nu încetează să-l ceară ca răspuns la tot ceea ce se întâmplă: Cristos viu, «izvor al păcii adevărate».

Fie ca aceasta să devină și cererea noastră în timpul pelerinajului, astfel încât aceste cuvinte ale lui don Giussani să pătrundă în zilele vieții noastre: «Imposibila pace dintre bărbat și femeie, imposibila primire, imposibila acceptare a durerii, a sacrificiului, a morții ... Cuvântul „imposibil” a devenit pentru noi o bucurie și chiar o promisiune: ceea ce le e imposibil oamenilor, nu-i este imposibil lui Dumnezeu» («Litterae Communionis CL», 1991, n. 10). Numai El ne poate elibera de rău.

Dar de câte ori acest lucru nouă nu ni se pare prea puțin?! Declarativ afirmăm că lui Dumnezeu îi e totul cu putință, dar în mod concret trăim ca și cum asta ar fi o iluzie. Cel puțin să ne dorim acest lucru! Și acesta să fie conținutul dialogului nostru cu Misterul de-a lungul drumului sau în casele noastre: «Fie ca rugăciunea să devină, la limita orizontului nostru, avanpostul, avanpostul umanității noastre, a umanității noastre în luptă, deoarece condiția luptei este inevitabilă și inexorabilă, ba mai mult, pentru Domnul a însemnat crucea. [...] Orice greșeală, orice recidivă a greșelilor noastre, să nu ne oprească! Să nu ne oprească, fiindcă Dumnezeu este îndurare. [...] Fecioară, ajută-ne, tu care ai fost transformată în mamă a fiului tău! [...] Ajută-ne, Maica noastră, să fim siguri în evidența zilei pe care o avem de trăit: durere sau bucurie; sau durere și bucurie» («Litterae Communionis Tracce», 2002, n. 9).

Așa cum ne-a amintit părintele Mauro-Giuseppe Lepori la recentele Exerciții spirituale ale Fraternității, «noutatea pe care Cristos a adus-o în lume [...] este o noutate de raporturi, o fraternitate, o înfrățire nouă, o prietenie care pentru lume e de neconceput și, mai ales, imposibilă fără Cristos».

Să începem să privim cu uimire propriul tovarăș de drum ca pe un frate pentru că există Cristos, acesta este începutul unității altminteri imposibile între oameni, pentru noi și pentru întreaga lume.

În anul centenar al nașterii sale, amintirea plină de recunoștință a lui don Giussani – care ni l-a mărturisit pe «Cristos, viața vieții» - să ne facă tot mai mult colaboratori activi ai misiunii Bisericii călăuzite de papa Francisc, dispuși să ne dăm viața pentru lucrarea Altuia.

Cu prietenie,
Davide Prosperi

Milano, 7 iunie 2022