«Căuta Frumusețea și l-a găsit pe Cristos»

Itinerarul unui om care a trăit și a propus creștinismul ca întâlnire, eveniment, poveste de iubire

Luigi Giussani s-a născut în data de 15 octombrie 1922 la Desio, comuna Brianza, la nord de Milano. Părinții, Beniamin, desenator tehnic și tâmplar, și Angelina Gelosa, muncitoare în domeniul textil. El socialist, ea catolică, vor fi esențiali pentru formarea umană și religioasă a tânărului Giussani.

Ca prieten, Leopardi
Intră la seminar la unsprezece ani, la Venegono, și este sfințit preot în data de 26 mai 1945 de către cardinalul Ildefonso Schuster. În timpul liceului devine pasionat de studiul literaturii, mai ales de opera lui Giacomo Leopardi, pentru că «problematica lui mi se părea că le eclipsa pe toate celelalte». E atât de pasionat, încât învață toate poeziile pe de rost și perioade întregi îl studiază doar pe Leopardi, «... apoi, la șaisprezece ani am descoperit o cheie de lectură a operei sale poetice care l-a transformat în cel mai sugestiv tovarăș al parcursului meu religios» (A. Savorana, Vita di don Giussani, p. 44).

Intuiția apare în timpul unei ore despre prologul Evangheliei lui Ioan (ulterior, Giussani însuși va numi acest episod „ziua cea frumoasă”), când îl aude pe profesor spunând: «Cuvântul lui Dumnezeu, sau ceea ce dă consistență tuturor lucrurilor, s-a făcut trup. Drept pentru care frumusețea s-a făcut trup, bunătatea s-a făcut trup, dreptatea s-a făcut trup, iubirea, viața, adevărul s-au făcut trup: ființa nu se află într-un hiperuraniu platonic, s-a făcut trup, este unul printre noi». În clipa aceea Giussani își amintește de imnul Iubitei al poetului din Recanti: «În clipa aceea m-am gândit că ceea ce exprima Leopardi, după o mie opt sute de ani, era o cerșire a acelui eveniment care se întâmplase deja, pe care îl vestea sfântul Ioan: „Cuvântul s-a făcut trup”» (cfr. L’avvenimento cristiano. Uomo Chiesa Mondo).
Această pasiune pentru frumusețe și atenția la gesturile de zi cu zi sunt două trăsături ale personalității sale care îi vor impresiona cel mai mult pe cei care vor avea ocazia să-l întâlnească personal. Într-adevăr, pentru el, «dacă frumusețea este splendoarea adevărului, atunci bunul gust, aspectul estetic, simțul estetic este modalitatea prin care omul percepe adevărul». (cfr. Certi di alcune grandi cose).



«Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup. Drept pentru care frumusețea s-a făcut trup, bunătatea s-a făcut trup, adevărul s-a făcut trup»

Credința și viața
Acest impuls de viață, va explica mai apoi cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul Benedict al XVI-lea, era rodul raportului său personal cu Cristos: «O poveste de iubire care este toată viața sa și care, totuși, era departe de orice entuziasm superficial, de orice romanticism vag». După hirotonirea ca preot, superiorii decid ca tânărul Giussani să rămână la seminar în vederea continuării studiilor și a intrării în învățământ. În anul 1954 își ia doctoratul în Teologie cu o teză pe tema Sensul creștin al omului după Reinhold Niebuhr (cfr. Teologia protestantă americană). Totuși, în anii aceia, Giussani își dă seama că, în aparenta stare de sănătate a catolicismului creștin, cu bisericile pline și cu milioane de voturi acordate partidului Democrația Creștină, se agita deja o criză profundă: divorțul dintre credință și viață, tradiția în contrast cu mentalitatea prezentă, morala redusă la moralism. Cu toate că tinerii cunoșteau doctrina și dogmele rămâneau profund „ignoranți” cu privire la Biserică și se îndepărtau de ea. De aceea, obține acordul superiorilor pentru a preda Religie într-un liceu de stat. Începând din anul 1954 predă la Liceul clasic Berchet din Milano, unde va și rămâne până în anul 1967.



Conținutul lecțiilor sale sunt teme care îl vor însoți – de-a lungul unei aprofundări care nu se va termina niciodată – pe parcursul întregului său itinerar ca om și ca educator: sensul religios și rezonabilitatea credinței, ipoteza și realitatea Revelației, pedagogia lui Cristos în revelarea sa, natura Bisericii ca o continuitate a prezenței lui Cristos în istorie până în zilele noastre.

Prezența sa în școală conferă un avânt nou pentru Gioventù Studentesca (numele cu care Acțiunea catolică era prezentă în licee) și îi conferă conotația de Mișcare în adevăratul sens al cuvântului.

Așa începe istoria Comunione e Liberazione.

„ParCursul”
Din anul academic 1964-1965 don Giussani predă Introducere în teologie la Universitatea Catolică Sacro Cuore din Milano, catedră pe care o va păstra până în anul 1990. Sinteza organică a celor predate de el va fi publicată între anii 1986 și 1992 în trei volume ale „ParCursului”: Sensul religios, La originea pretenției creștine și De ce Biserica. Sensul religios va deveni un longseller, fiind tradus în 23 de limbi și prezentat în toate colțurile lumii.

În anul 1968 Gioventù Studentesca este cuprinsă de elanul marilor proteste și mulți dintre membrii săi aderă la Mișcarea studențească, abandonând experiența creștină. În același an, printr-o serie de întâlniri avute la Centrul Cultural Péguy din Milano, don Giussani pune bazele unei recuperări a experienței originare a Mișcării. Numele „Comunione e Liberazione” apare în anul următor.



Creșterea Mișcării
De la începutul anilor ’70 se ocupă în mod direct de un grup de studenți de la Universitatea Catolică. Sunt ani foarte dinamici și Mișcarea se răspândește în toate mediile: școli, universitate, parohii, fabrici, locuri de muncă, adesea provocând cu succes medii ostile din punct de vedere cultural și politic. Don Giussani nu ascunde riscurile acestei creșteri tumultoase și va fi de neoprit în privința rechemării sale continue la „adevărata natură” a CL ca experiență de drum în credință, arătând neîncetat „devierile” la nivel intelectualist, organizațional și politic. Un exercițiu de paternitate care se regăsește oglindit în acele întâlniri anuale, denumite équipe ale studenților (cfr. Dall’utopia alla presenza, și următoarea serie de volume ale întâlnirilor équipe)

În anul 1977 este publicat Riscul educativ, în care valorifică reflecțiile pe tema experienței de douăzeci de ani ca educator. Va fi una dintre cele mai citite și mai traduse cărți ale sale. Alegerea lui Ioan Paul al II-lea, în anul 1978, marchează aprofundarea unui raport cu Karol Wojtyła care începuse în anul 1971 în Polonia. Pentru o perioadă don Giussani îl va vizita pe Papa cu grupuri de tineri, la Vatican și la Castel Gandolfo.

«A spune că credința înflăcărează raționalitatea înseamnă a spune că credința corespunde exigențelor fundamentale și originare ale inimii fiecărui om»

Ca orizont, lumea
Cu trecerea anilor se dezvoltă intuițiile lui Giussani din perioada tinereții, cu privire la misiune și ecumenism. Câțiva giesini plecaseră în Brazilia deja de la începutul anilor ’60. Între timp, și prin prietenia cu părintele Romano Scalfi și opera culturală Russia Cristiana (asociație înființată pentru a face cunoscute bogățiile tradiției ortodoxiei ruse), se întețesc relațiile cu Europa de Est și cu lumea ortodoxă. În acești ani Mișcarea se răspândește mai ales în Europa, America Latină și Statele Unite, și datorită invitației binevoitoare a lui Ioan Paul al II-lea, din 1984, de «a merge în toată lumea».

O călătorie în Japonia, în 1987, deschide drumurile către o prietenie foarte profundă între don Giussani și reverendul Shodo Habukawa, una dintre figurile proeminente ale budismului „Shingon”. Se dezvoltă într-un mod cu totul special relația cu comunitatea din Spania, unde Giussani se deplasează periodic: el vede viitorul Mișcării în această relație de profundă afecțiune și sintonie.



Perioada creativă
Odată cu începutul anilor ’90 apar primele simptome ale bolii care, continuând să se agraveze, l-a însoțit pentru mai mult de un deceniu, până la moarte.
Mai mult de o persoană a sesizat paralelismul dintre viața lui don Giussani și cea a lui Ioan Paul al II-lea; asupra tuturor acestor lucruri rămâne o pecete mistuitoare: imaginea acelei întâlniri a lor, din piața Sfântul Petru, din 30 mai 1998.
Sunt de asemeni anii marilor meditații pe care don Giussani i le propune Mișcării: A-l recunoaște pe Cristos, Timpul și templul, Există dacă înfăptuiește, expresii ale unei perioade excepțional de creative, centrată pe temele evenimentului creștin și a misterului lui Dumnezeu (cfr. Il tempo e il tempio).
Se consolidează prietenia și consonanța cu cardinalul Ratzinger, Prefect al Doctrinei Credinței, așa cum chiar cardinalul nu va întârzia să arate.

«Nu doar că nu am intenționat niciodată să „întemeiez” nimic, ci consider că genialitatea mișcării pe care am văzut-o luând naștere este aceea de a fi sesizat urgența de a afirma cu tărie nevoia de a reveni la aspectele elementare ale creștinismului, adică la pasiunea faptului creștin ca atare, cu elementele sale originare, și doar atât»

Este o perioadă foarte intensă, în pofida bolii care înaintează. Publică Si può vivere così? [Se poate trăi așa?] și Generare tracce nella storia del mondo [Generând urme în istoria lumii], două texte fundamentale pentru a înțelege concepția lui Giussani despre creștinism; dă startul colecției „I libri dello spirito cristiano” [Cărțile spiritului creștin] și a colecției de muzică clasică Spirto gentil. La Madrid intră în dialog cu Jean Guitton și la Bassano del Grappa primește Premiul internațional al Culturii catolice. La întâlnirile Mișcării, precum exerciții spirituale și alte adunări, perticipă tot mai rar, adesea preferând să trimită mesaje video.

Ultimele mesaje
În primăvara anului 2004, don Giussani obține acordul cardinalului de Madrid, Antonio Rouco Varela – căruia îi înaintase solicitarea – pentru ca Julián Carrón să fie transferat la Milano pentru a împărți cu acesta conducerea mișcării Comunione e Liberazione. Noului mileniu îi aparține și extraordinarul schimb epistolar cu papa Wojtyła, care se va concluziona cu o scrisoare în care don Giussani scrie: «Nu doar că nu am intenționat niciodată să „întemeiez” nimic, ci consider că genialitatea mișcării pe care am văzut-o luând naștere este aceea de a fi sesizat urgența de a afirma cu tărie nevoia de a reveni la aspectele elementare ale creștinismului, adică la pasiunea faptului creștin ca atare, cu elementele sale originale, și doar atât».

Ultimul mesaj adresat Mișcării datează din 16 octombrie 2004, trimis cu ocazia pelerinajului la Loreto pentru cei 50 de ani ai CL. Cuvintele de început sunt: «O, Fecioară, tu ești siguranța speranței noastre! Aceasta este propoziția cea mai importantă pentru toată istoria Bisericii; în ea se consumă tot creștinismul».
În data de 22 februarie don Giussani moare în locuința sa din Milano.

Funeraliile sunt celebrate la Domul din Milano de către cel care pe vremea aceea era cardinal și Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, Joseph Ratzinger, ca trimis personal al lui Ioan Paul al II-lea. Este înmormântat în Cimitirul Monumentale din Milano. Mormântul său este ținta unor continue pelerinaje care pornesc din Italia și din întreaga lume.



La încheierea liturghiei celebrate în Domul din Milano cu ocazia celei de-a șaptea comemorări a morții lui Giussani, în data de 22 februarie 2012, don Carrón comunică faptul de a fi înaintat cererea de deschidere a cauzei de beatificare și de canonizare a preotului de la Desio. Instanța a fost acceptată de Arhiepiscopul de Milano, cardinalul Angelo Scola.