Paști 2023. Afisul CL
Cuvintele Papei Francesco si ale lui don Giussani insotesc in acest an o imagine a lui Caspar David Friedrich, "Dimineata de Pasti"Omului care suferă Dumnezeu nu-i dăruiește un raționament care să explice totul, ci îi oferă răspunsul său în forma unei prezențe care însoțește, a unei istorii de bine care se unește cu orice istorie de suferință, pentru a deschide în ea o breșă de lumină. În Cristos, însuși Dumnezeu a voit să împărtășească cu noi acest drum și să ne ofere privirea sa pentru a vedea în el lumina. Cristos este cel care, suportând durerea, „dă început credinței și o duce la desăvârșire” (Evr 12,2).
Papa Francisc
Areîncepe e un cuvânt foarte apropiat de cuvântul mai creștin, de cuvântul cu totul creștin: „a învia”, „înviere”. De câte ori nu ne-am amintit noi că tocmai din acest motiv Paștele este misterul principal, marele mister al vieții creștine!? Datorită Celui care este printre noi, fiecare dintre noi reia, fiecare dintre noi reîncepe, fiecare dintre noi renaște, fiecare dintre noi învie. Pentru fiecare zi și pentru fiecare clipă a vieții noastre, învierea, reluarea, reînceperea trebuie să dicteze drumul, trebuie să fie legea.
Luigi Giussani
- pasqua23-rom-web.pdf 326 KBAfisul CL
Paști 2023