„Fideli carismei, creativi în lume”
Scrisoarea președintelui Fraternității CL, Davide Prosperi, adresată întregii mișcări în urma audienței private cu Sfântul Părinte din data de 15 iunie 2024Dragi prieteni,
Doresc să împărtășesc cu voi bucuria de a fi fost ieri dimineață, sâmbătă, 15 iunie, în audiență la Sfântul Părinte, împreună cu don Andrea D’Auria, Director al Centrului Internațional al Comunione e Liberazione, și cu Marco Melato, Secretar General al Fraternității.
Deja la sfârșitul ultimei noastre întâlniri, care a avut loc în ianuarie, anul acesta, Sfântul Părinte își exprima dorința să revin în scurt timp la el pentru a-i povesti despre viața mișcării. Papa dorea să cunoască pașii pe care i-am realizat, inclusiv în urma scrisorii pe care el mi-a trimis-o în 30 ianuarie. În timpul întâlnirii a manifestat o mare stimă pentru ceea ce trăim, mărturisindu-ne susținerea sa plină de afecțiune față de drumul nostru. Am putut împărtăși cu el fapte din acest ultim an, intrând în detalii cu privire la conținuturile propuse, povestindu-i despre Ziua de început de an, despre Școala de Comunitate, despre Exercițiile Fraternității dedicate speranței și despre recenta mea intervenție pe tema culturii. Sfântul Părinte s-a declarat foarte mulțumit și a confirmat munca noastră, împărtășind conținuturile și preocupările pe care i le-am expus.
Așadar ne-a încurajat să continuăm pe această cale fără ezitare și ne-a atras atenția să mergem înainte pe drumul început de aprofundare a bogăției carismei, mai ales valorizând metoda conducerii comunionale. În această privință, Papa ne-a vorbit despre nevoia unei împărtășiri a carismei și a unei coresponsabilități în conducerea mișcării. „Fără de acestea – a adăugat el – orice mișcare are o viață scurtă. Carisma continuă să trăiască într-o istorie și într-un popor care o fac să fie actuală”. De asemeni, a subliniat faptul că fiecare carismă trebuie să se conceapă în slujba Bisericii care este una, fără să se desprindă niciodată de ea, dând dovadă de un elan misionar mereu nou: „Nu vă uitați la propriul ombilic, ci mergeți în afară, mergeți în afară! Întreaga Biserică are nevoie de asta” – este o frază pe care Sfântul Părinte a repetat-o de mai multe ori în timpul audienței.
La solicitarea mea de a ne da o judecată cu privire la munca culturală pe care o derulăm, Papa Francisc a împărtășit abordarea noastră, repetând că trebuie reactualizată încontinuu carisma. O mișcare, ne-a amintit Sfântul Părinte, trebuie să rămână fidelă propriei carisme comunicându-se cu creativitate în orice loc al lumii unde e prezentă.
Dragi prieteni, sunt realmente recunoscător pentru această companie surprinzătoare și paternă a Papei, care ne încurajează, ne consolează și ne susține în sarcina noastră misioară. La sfârșitul audienței i-am oferit cadou textul Exercițiilor Fraternității ținute de Monseniorul Giovanni Paccosi, iar Papa a comentat astfel: „Speranța, speranța … speranța este o virtute umilă”.
Să-i cerem Domnului să nu ne lipsească niciodată această speranță plină de umilință. Și să nu uităm să ne rugăm mereu pentru Sfântul Părinte!
Vă îmbrățișez,
- PDF 537 KBScrisoarea Președintelui Fraternității