O VIOLENȚĂ INACCEPTABILĂ

Ceea ce se întâmplă în Țara Sfântă ne umple sufletele de durere și de amărăciune pentru poporul palestinian, victimă a unui real masacru, de o „violență inacceptabilă” (CEI, 24 septembrie 2025), pentru ostaticii care încă se află pe mâinile teroriștilor Hamas și pentru toți cei care sunt implicați în conflicte. De asemeni, primim vești tot mai alarmante din țările care se învecinează cu Rusia, începând cu Ucraina care este mutilată, și din multe alte locuri din lume, marcate de războaie și de persecuții.
Așa cum a subliniat papa Leon al XIV-lea, asistăm la „impunerea legii celui mai puternic, pe baza căreia sunt legitimate propriile interese. Este dureros să vedem că forța dreptului internațional și umanitar nu mai pare să oblige, fiind înlocuită de presupusul drept de a-i obliga pe alții prin forță”. Asta ridică niște întrebări urgente: „Cum poate cineva să creadă, după secole de istorie, că acțiunile belice aduc pacea și nu se întorc împotriva celor care le-au condus? [...] Cum se poate continua să se trădeze dorința de pace a popoarelor cu propaganda falsă a reînarmării, în iluzia deșartă că supremația ar putea rezolva problemele când, de fapt, alimentează ura și răzbunarea?” (26 iunie 2025).*
Azi, mai mult ca oricând, într-un context care pare refractar la orice apel, trebuie să susținem orice inițiativă diplomatică pentru a redeschide porțile dialogului, ale negocierii, ale discuțiilor dintre părțile implicate: pacea merită orice efort posibil.


„FORȚELE CARE MIȘCĂ ISTORIA SUNT ACELEAȘI CARE-L FAC FERICIT PE OM”

Situația populației din Gaza a rănit conștiința multora, fiindcă în inima fiecăruia locuiește dorința de dreptate și de pace. Din păcate, această dorință pozitivă se reduce deseori la o bună intenție, confuză la nivel de perspective și care, în consecință, poate fi foarte ușor instrumentalizată. Tensiunile și momentele de mare dezordine socială apărute în numeroase contexte demonstrează încă o dată contradicția evidentă intrinsecă pretenției de a reclama pacea prin ideologie și violență.
Dar pacea are nevoie să fie construită în fiecare zi, începând de jos, cu alte cuvinte începând s-o trăim acolo unde suntem, chiar și în contexte de război, astfel încât să străbată, prin acțiuni, întregul țesut social și să devină cultură, până în punctul de a cuprinde relațiile dintre state. Spunea don Giussani: „Forțele care mișcă istoria sunt aceleași care-l fac fericit pe om”. Așa cum oricine poate observa în viața sa de zi cu zi, în familie sau la servici, doar în sânul păcii putem trăi o experiență deplină de libertate, de adevărată rodnicie; altminteri, chiar aceleași contexte devin sufocante și ostile. A căuta pacea presupune recunoașterea unui orizont mai amplu, a unei origini și a unui destin comun de care depindem: este o recunoaștere posibilă pentru oricine, spre care e nevoie să ne educăm fără încetare.


RUGĂCIUNEA ȘI MĂRTURIA UNITĂȚII

Întrebarea Papei a devenit și întrebarea noastră: „În calitate de creștini, în afară de a fi indignați, de a ne ridica glasul și de a ne sufleca mânecile ca să construim pacea și ca să favorizăm dialogul, ce altceva am mai putea face?”.
Rugăciunea este primul răspuns al Sfântului Părinte, care ne invită să recităm Rozarul pentru pace în fiecare zi a lunii octombrie și să „facem din fiecare știre tragică și din fiecare imagine care ne impresionează un strigăt de mijlocire în fața lui Dumnezeu”, care este Tatăl tuturor și care ne transformă, deci, în frați și surori. Rugăciunea convertește inimile și deschide către speranță. De aceea, Comunione e Liberazione a aderat la veghea din 22 septembrie, alături de alte mișcări și comunități ecleziale și va participa cu ele la recitarea Rozarului pe care Suveranul Pontif o va conduce în piața Sfântul Petru în data de 11 octombrie.
„Și apoi mai e ceva”, a adăugat papa Leon: „Există mărturia. [...] Să ne uităm la Isus, care ne cheamă să vindecăm rănile istoriei doar cu ajutorul blândeții crucii glorioase, din care se descătușează forța iertării, speranța de a reîncepe”. În calitate de creștini, dorim să ne identificăm cu Cristos, care, pentru a învinge ura din lume a acceptat sacrificiul Crucii cerut de Tatăl.
O mărturie care, în acest moment emoționează și oferă mângâiere prin radicalitatea sa, este mărturia oferită de oamenii religioși care trăiesc în Gaza: în pofida ordinului de evacuare emis de guvernul israelian, au decis să nu-și părăsească pământul. Pentru parohul din Gaza, pentru surori și pentru ceilalți consacrați care rămân în Fâșia Gaza, asta presupune acceptarea riscului de a muri. Atunci, de ce să rămână? Pentru a continua să aibă grijă de cei care suferă și nu se află în condițiile de a putea fugi: e ceea ce a fost exprimat în Declarația comună a Patriarhatului Greco Ortodox și a celui Latin de la Ierusalim (26 august 2025). În fața crucii, se impune unitatea Bisericii, semn, în fața întregii lumi, al unității la care sunt chemate toate popoarele.
Asta e prima mărturie cu care și noi, în casele și în orașele noastre, în fiecare zi, putem contribui la calea către pace, servind demnitatea persoanei și binele comun, chiar și atunci când asta presupune să rostim niște cuvinte incomode sau contra curentului, mai ales trăind comuniunea, unitatea cu toți creștinii generată de Cristos, atestând, astfel, faptul că o experiență de armonie și de acceptare este posibilă, chiar și cu toate limitele și diferențele. Asta introduce o noutate, o speranță de care cu toții avem nevoie.

3 octombrie 2025


*Toate citatele papei Leon al XIV-lea care au fost menționate aici sunt extrase din Discursul din 26 iunie 2025.