Dragi frați și dragi surori!

Sunt fericit să vă întâlnesc la Rimini, în locurile care vă sunt dragi datorită implicării, creativității și dialogului pe care întâlnirea voastră de la finele lunii august reușește să le mobilizeze de ani de zile. ÎI mulțumesc Președintelui Scholz și Doctorului Prosperi pentru salutul pe care mi l-au adresat.
În acest moment istoric înțelegem mai profund profeția care, aproape acum jumătate de secol, a fost înscrisă în numele dat acestor zile: „Meeting pentru prietenia între popoare”. Așa cum v-a zis Sfântul Ioan Paul al II-lea, „chiar și numai rostirea acestor cuvinte înviorează inima: «Întâlnire»! «Întâlnire între prieteni»! «Prietenie între popoare»! Cuvinte care dobândesc o semnificație deosebită în aceste clipe din istoria omenirii, deseori dramatice” (Discurs de la cea de-a III-a ediție a Meetingului pentru prietenia între popoare, Rimini, 29 august 1982).

Chiar și în ziua de azi pacea este ocrotită și răspândită de persoane cărora le place să se întâlnească și care nu se tem de confruntarea cu alții. Papa Francisc, în Enciclica Fratelli tutti (Frați cu toții, n. tr.) ne-a învățat să cultivăm prietenia socială, care reprezintă chipul public, dinamic și concret al fraternității. De fapt, recunoscându-ne reciproc în demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, intrăm în contact cu ceea ce unește în mod originar toate ființele umane, dincolo de orice diversitate, diviziune sau conflict. Putem să ne identificăm unul cu celălalt, să ne ascultăm reciproc și să devenim prieteni, între persoane și deci, și între popoare. Înainte de granițe, definiții și instituții sunt mereu oamenii. Această conștientizare se află în centrul creștinismului: voi știți asta, pentru că ați fost educați să citiți Evanghelia ca revelare a lui Dumnezeu care ia chipul unei întâlniri, al unui eveniment, al unei priviri, al unei experiențe, trezind în fiecare dorința de a fi iubit și de a iubi. Astfel, nu ați făcut din „Meeting” un soi de enclavă: dimpotrivă, acesta a devenit un punct de intersecție pentru Biserică și pentru societate, o întâlnire care multiplică întâlnirile și inspiră noi parcursuri.

Îi mulțumim Domnului pentru această moștenire vie, care vă conferă o mare responsabilitate istorică, în comuniunea mai mare a Bisericii, în slujba unei umanități căreia îi e sete și foame de dreptate. Așa cum ne-a învățat Conciliul Vatican II, de fapt, „bucuriile și speranțele, tristețile și suferințele profunde ale oamenilor de azi, mai ales ale săracilor și ale tuturor celor care suferă, sunt aceleași bucurii și speranțe, tristeți și suferințe profunde ale discipolilor lui Cristos, și nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor” (Cost.past. Gaudium et spes, 1). Da, dragi prieteni, a sosit clipa responsabilității, mai ales pentru cei care au primit mult de la o tradiție milenară de credință care devine cultură. De fapt, diferitele ediții ale „Meetingului” au știut să extragă, din marea moștenire a trecutului, rațiunile care vă angajează astăzi în dialogul cu arta, cu muzica, cu literatura, cu știința, cu economia și cu orice expresie a sufletului omului. Inclusiv titlul ales pentru actuala ediție, preluat din versul Divinei comedii, ne trimite către istoria al cărei Domn este Dumnezeu. „Iubirea care mișcă sori și stele” nu a dispărut, nu și-a pierdut din vigurozitate, nici din intensitate, chiar dacă este o iubire care rămâne cu bucurie tăcută, spre deosebire de forțele zgomotoase care dau peste cap pământul, cerul și toate creaturile.

Da, iubirea pune în mișcare! „Face să răsară soarele său asupra celor răi și asupra celor buni, și face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Mt 5,45). Astfel descrie Isus perfecțiunea lui Dumnezeu, arătând discrepanța dintre generozitatea modului său de a acționa și îngustimea gândirii omenești. Realitatea este sufocată de calculele noastre și ajunge să respire doar în gratuitatea lui Dumnezeu. Nu întâmplător, Predecesorii mei - Sfântul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc - au indicat cu toții îndurarea divină ca punct de impact între Evanghelie și „lucrurile noi” ale acestei epoci dramatice și minunate. A-l urma pe Isus Cristos după tragediile și repornirile secolului al XX-lea presupune, de fapt, o conștientizare lucidă: răul nu poate fi combătut cu rău. Precum în cer, așa și pe pământ iubirea este legea vieții, metoda mântuirii, a lui Mesia cel răstignit. Falsului realism, care reînarmează mințile, cuvintele și națiunile, cultura catolică îi opune astăzi realismul îndurării, conform căruia nu există dușmani, și toți, chiar și adversarii, sunt frați și surori care trebuie priviți în ochi și întâlniți în adevăr. Păcatul există, desigur, însă este mai puternică iubirea răscumpărătoare a lui Cristos, care ne face să ne implicăm activ în purificarea gândurilor, intereselor și obiceiurilor, a relațiilor, a proiectelor, a investițiilor, să purificăm fiecare aspect al vieții de tot ceea ce cultura puterii a contaminat.

Printre voi nu lipsesc competențele, responsabilitățile și resursele de pus în slujba unei convertiri autentice la nivel de popor. „Obsesia de a proteja propria glorie, propria «demnitate», propria influență nu trebuie să facă parte din sentimentele noastre. Trebuie să căutăm gloria lui Dumnezeu, iar aceasta nu coincide cu gloria noastră. Gloria lui Dumnezeu care strălucește în umilința grotei din Betleem sau în rușinea crucii lui Cristos ne surprinde mereu” (Francisc, Discurs adresat cu ocazia celui de-al V-lea Congres Național al Bisericii Italiene, Florența, 10 noiembrie 2015).

Așadar, să eliberăm conviețuirea de suspiciune, cultura de abuzul de putere, educația de ideologie, munca de idolatria profitului, tehnologia și economia de business-urile morții. Începând cu organizațiile pe care le-am creat și în care activăm, să demascăm relațiile de putere lipsite de justiție, care se află la baza sărăciei și a inechităților, a războaielor și a dezastrelor de mediu. Să dezarmăm dezvoltarea tehnologică atunci când devine omniprezentă și destructivă. Este nevoie de pionieri curajoși care, începând cu schimbarea propriului mod de a acționa, să facă convingătoare și credibilă convertirea cerută tuturor.

Să nu existe doar cei care ațâță focul oboselii și al disperării, ci să existe și cei care reaprind vise și viziuni! Cele două căi sunt incompatibile, deoarece una exploatează divizarea, înstrăinarea și disperarea, în schimb cealaltă slujește Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea sa. „Într-o lume plină de manevre menite să cucerească piețe și poziții de influență, adesea învăluite în retorici liniștitoare și construcții ideologice seducătoare, inima noastră simte nevoia de a descoperi un plan diferit, înțelept și binevoitor, precum cel pe care Maria îl contemplă în Magnificat, când proclamă că, din generație în generație, milostivirea lui Dumnezeu se extinde la cei care se tem de el. Acest plan al milostivirii străbate istoria și astăzi, în mijlocul ritmului mai rapid și mai neliniștit al schimbărilor marcate de algoritmi și rețele globale, și devine busola unei existențe evanghelice în era digitală. În centrul acestei manifestări se află misterul Întrupării” (enc. Magnifica humanitas, 230-231).

Dragi prieteni, frumusețea dezarmată a acestui Mister vă cere să vă „asumați riscul educativ” despre care v-a vorbit don Giussani. El a intuit că „metoda educativă cea mai capabilă de bine nu e aceea care trăiește din fuga de realitate pentru a afirma separat binele, ci aceea care trăiește din promovarea victoriei binelui în lume”. Și insista: „În lume înseamnă în confruntarea cu realitatea întreagă, confruntare «riscantă», dacă dorim s-o numim așa; dar mai bine i s-ar spune «angajantă»” (L. Giussani, Riscul educativ, Itaca, Castel Bolognese, 2016, p. 58). Frați și surori, să ne asumăm acum această responsabilitate, care este angajamentul cu Cristos și implicarea în lumea noastră!

Dragi tineri, sunteți foarte mulți aici, mulți dintre voi sunteți voluntari! Sunteți semnul faptului că viitorul este o promisiune, nu o amenințare! Mulți nu mai cred asta, atât adulții, cât și tinerii. Însă, în tăcere, „iubirea care mișcă sori și stele” îndeamnă încă la speranță. Am simțit asta foarte intens printre cei de vârsta voastră în Liban, Africa și Spania. Iubirea pune în mișcare, pune presiune, trezește din toropeală, stârnește noi vocații și ne cheamă să riscăm. Puneți-vă în joc! Deschideți-vă spre o adevărată catolicitate, lărgind legăturile voastre dincolo de orice apartenență prea restrictivă! Mișcarea, grupurile, comunitățile să fie o trambulină de pe care să vă aruncați în întreaga realitate! Opuneți rezistență față de tot ceea ce ar vrea să vă îndepărteze de frații și de surorile voastre de culturi, sensibilități și origini diferite, opuneți rezistență mai ales față de tot ceea ce ar vrea să vă îndepărteze de cei mai săraci! Ieșiți, în schimb, și întâmpinați-i pe toți! La orice latitudine, mai ales în periferii și printre cei care suferă, veți găsi pe cineva gata să construiască civilizația iubirii. Nu permiteți nimănui să minimalizeze acest cuvânt, care este însuși numele lui Dumnezeu: „Dumnezeu este iubire” (1In 4,16). În iubire nu există niciodată constrângere, îndoctrinare, nu există niciodată seducție, înșelăciune, înrolare. Iubirea există doar în libertate, în confruntarea vie, în dăruirea generoasă de sine.

Dragi tineri, azi lumea pare să fie uimită de adeziunea voastră la Cristos, de atracția pe care o simțiți pentru El și pentru Cuvântul său, pare să fie uimită de apartenența voastră la Biserică. Faptul că sunteți creștini este pentru mulți o surpriză în ziua de azi! Cu toate astea, fără mare zarvă, „prin intermediul vostru răsună cuvântul Domnului” (1Ts 1,8). E ceea ce scria sfântul Paul tinerei comunități din Salonic. Și continua: „Credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit peste tot, astfel că nu mai avem nevoie să vorbim despre asta” (ibid). Nu este o chestiune de cifre, deși sunt impresionante miile de tineri de vârsta voastră care cer să fie botezați într-o societate considerată printre cele mai secularizate din lume. Este o chestiune de libertate: adevărul poate fi întâlnit doar în libertate.

Înțelegem acest lucru tot mai bine, în circumstanțele istorice care reactivează întrebările cele mai umane și dorința infinită de sens, de dreptate și de pace. Astfel, o anumită pierdere a influenței, de care probabil noi, adulții, ne-am temut și pe care am combătut-o, trebuia să ne reveleze faptul că putem stima mai mult forța Evangheliei, a legăturilor pe care le generează, a logicii pe care o determină, a vieții pe care o face să izvorască. Așa cum, de mai multe ori, au repetat Predecesorii mei, „Biserica nu face prozelitism. Ea se dezvoltă mai degrabă prin atracție” (cfr. Benedict al XVI-lea, Omilia din Liturghia de inaugurare a celei de-a V-a Conferințe Generale a Episcopatului Latinoamerican și a Caraibelor, Aparecida, 13 mai 2007, și Francisc, Cateheză, 11 ianuarie 2023). Este vorba de atracția față de un mod de a locui lumea, despre care don Giussani întreba provocator: „Se poate trăi așa?” (Cfr. L. Giussani, Se poate trăi așa?, Târgu-Lăpuș, 2010).

Deja în secolul al II-lea, pe de altă parte, autorul anonim al Scrisorii către Diognet recunoștea că creștinii „își propun o formă de viață minunată și, fără dubii, paradoxală” (V, 4). Sigur, trebuie să admitem că ducem această comoară „în vase de cretă” (cfr. 2Cor 4,7) și că deseori credibilitatea mărturiei noastre personale și comunitare este marcată de defecte și de păcat. Dar Domnul este cel care ne ridică din nou, mereu, la nivel de indivizi și de comunitate!

Dragi prieteni, iubiți mereu Biserica! Iubiți și protejați unitatea! Merită să spunem din nou: „Iubiți mereu Biserica!”. Dragi prieteni, iubiți și ocrotiți unitatea „companiei” prin care Cristos a ajuns la voi și vă atrage la Sine. Așa cum v-a spus Papa Francisc, cu ocazia centenarului nașterii fondatorului vostru, „chiar și momentele dificile pot fi momente de har și pot fi momente de renaștere. Comunione e Liberazione s-a născut tocmai în vremuri de criză, în anii 1968. Apoi, don Giussani nu s-a speriat de momentele de tranziție și de creștere ale Fraternității, ci le-a înfruntat cu curaj evanghelic, încredințare în mâinile lui Cristos și în comuniune cu mama Biserică” (Francisc, Discurs adresat membrilor Comunione e Liberazione, 15 octombrie 2022).

Ei bine, dragilor, tocmai în travaliul schimbărilor epocale, în această lume rănită de numeroase crize, putem să redescoperim „«plăcerea spirituală» de a fi Poporul lui Dumnezeu, reunit din toate triburile, limbile, popoarele și națiunile, popor care trăiește în contexte și culturi diferite [...] încă peregrin în timp și deja în comuniune cu Biserica cerului” (a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopal, Document final, n. 17). În acești ultimi ani, am redescoperit dimensiunea sinodală și misionară a existenței noastre în Biserică, fiind chemați de aceasta mai ales să învățăm să ne ascultăm reciproc. Darul ascultării este un dar pe care, cred, îl recunoaștem cu toții, dar care deseori s-a pierdut în anumite domenii ale Bisericii. Trebuie să continuăm să descoperim cât e de prețios, începând de la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, de la ascultarea reciprocă, de la ascultarea înțelepciunii pe care o găsim în bărbați și femei, în membrii Bisericii și în toți cei care se află în căutarea adevărului, dar care încă nu sunt, și care poate nu vor fi niciodată, membri ai Bisericii” (Discurs adresat participanților la Jubileul Echipelor Sinodale și a Organismelor de participare, 24 octombrie 2025).

E un parcurs care pretinde inclusiv reînnoirea oricărei realități asociative și a oricărei mișcări ecleziale. Vă invit, atât în interiorul Mișcării Comunione e Liberazione, cât și în fiecare Biserică de care fiecare dintre voi aparține, să faceți această experiență de a parcurge drumul împreună: fiecare ascultă, se lasă transformat de credința celuilalt și, împreună, sub îndrumarea păstorilor, se maturizează noi conștiințe, pași ulteriori, obediențe curajoase față de Spiritul Sfânt. Sinodalitatea nu este numele unui proces, ci este natura unui popor care în prietenie și în întâlnirea cu celălalt simte că îi aparține doar lui Dumnezeu. Atunci autoritatea se convertește în slujire, care respectă diferențele și facilitează armonia dintre ele. Acest stil constituie în această epocă zbuciumată un adevărat și real semn al vremurilor. Să mărturisim că fiecare carismă există pentru utilitatea comună, că fiecare bogăție se înmulțește dacă este împărtășită, că fiecare frică poate fi depășită: trebuie să facem ca acest lucru să devină tangibil, credibil, dezirabil. Veți ști s-o faceți, dragi prieteni, pe urmele fondatorului vostru, cultivând unitatea dintre voi, unitatea cu cei care sunt chemați să conducă Mișcarea și cultivând unitatea cu Scaunul Apostolic care v-a recunoscut și cu Succesorul lui Petru. Spiritul Sfânt să ne educe la practica comuniunii! Să ne dea gustul, stima, speranța! Să continue să ne călăuzească, dragi frați și surori, acea Iubire „care mișcă sori și stele”. Mulțumesc!

Mulțumesc! Mulțumesc!

Elementul fundamental al oricărei comunități este rugăciunea! Atunci, acum, vă invit pe toți să spunem Rugăciunea învățată de la Isus:

Tatăl nostru...

Binecuvântare

Mulțumesc și drum bun înainte!


Cuvintele Sfântului Părinte adresate tinerilor prezenți la Meetingul de la Rimini în Satul Copiilor și salutul spontan din Auditorium: „Inima noastră nu trebuie să fie niciodată închisă!”

Salutul spontan al Sfântului Părinte în Satul Copiilor

Bună ziua tuturor!
Mulțumesc! Mulțumesc! Vă mulțumesc că sunteți aici! Vă mulțumesc pentru această primire călduroasă și pentru acest entuziasm care este semn al Spiritului Sfânt!
Ascultați o clipă... Acum câțiva ani, Sfântul Ioan Paul al II-lea a spus: „Dacă lumea de azi are nevoie de ceva, are nevoie de comuniune!”
Chiar și în ziua de azi putem repeta aceleași cuvinte. Și dacă va exista comuniune în lume, aceasta va începe cu tinerii, pentru că voi știți să construiți comuniunea prin prietenie, știți să vă respectați unii pe alții pentru a construi pacea și lumea are nevoie de voi, de entuziasmul vostru, de caritatea voastră, de fidelitatea voastră.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și să-i rămâneți mereu fideli lui Isus Cristos!


Salutul spontan al Sfântului Părinte în Auditorium

Bună ziua! Ciao, prieteni! Bună ziua!
Nici nu știți cât e de frumos să vă văd pe toți aici, împreună! Și sunteți doar o parte în sala aceasta, pentru că dincolo sunt și mai mulți! Bravo vouă!
Mulțumesc, mulțumesc! Aplauzele cele mai puternice trebuie să fie pentru Isus Cristos: cu toții suntem discipolii lui Isus!