Mesajul Papei Francisc pentru Meeting 2018
Excelenţa Reverendissima!
De la Vatican, 9 august 2018
Și anul acesta Sfântul Părinte Francisc dorește să adreseze, prin Dumneavoastră, un salut cordial organizatorilor, voluntarilor și participanților la cea de-a XXXIX-a ediție a Meetingului pentru prietenia între popoare, salut căruia îi alătur urarea mea personală pentru reușita evenimentului.
Titlul Meetingului - «Forțele care mișcă istoria sunt aceleași cu cele care îl fac fericit pe om» –, reia o expresia de-a lui Don Giussani și face trimitere la acea cotitură crucială ce a avut loc în societatea anilor ’68, ale cărei efecte nu s-au epuizat nici la cincizeci de ani distanță, astfel încât Papa Francisc afirmă că «astăzi nu trăim o epocă a schimbării cât o schimbare a epocii» (Discurs ținut la cel de-al V-lea Congres național al Bisericii Italiene, Florența, 10 noiembrie 2015). Ruptura de trecut a devenit imperativul categoric al unei generații care își punea speranțele într-o revoluție a structurilor capabile să asigure o mai mare autenticitate a vieții. Mulți credincioși au cedat în fața șarmului unei astfel de perspective și au făcut din credință un moralism care, considerând Harul de la sine înțeles, se baza pe eforturile unei realizări practice a unei lumi mai bune.
[...]
- Francisc, 9 august 2018 100 KBFrancisc, 9 august 2018