M-am înscris imediat, cu mult entuziasm pentru a participa la liturghia pe care Papa Francisc urma să o celebreze la București, în Catedrala romano-catolică. După câteva zile modific înscrierea ca voluntară, dându-mi disponibilitatea pentru a colabora la pregătirea evenimentului.
Ideea îmi vine din dorința de a participa ca voluntară la următorul Meeting de la Rimini, ceea ce, din diferite motive, nu va fi posibil. Vizita Papei în România este o ocazie pentru a răspunde acelei dorințe.
E o grație să-l ai la tine acasă pe cel care-l reprezintă pe Cristos în persoană! Cu această recunoștință fac tot ceea ce este necesar pentru înscriere, solicit zile libere la muncă și mă prezint la prima întâlnire de pregătire. Suntem în jur de 300, împărțiți pe grupuri. În grupul meu sunt circa cincisprezece persoane, dintre care una din Nigeria, una din Columbia, una din Austria și una din Brazilia. Se află la București din diferite motive, de lucru, sau cu familia. Vor să fie și ei voluntari. Nu cunosc bine limba română, dar acest lucru nu-i împiedică să-și aducă propria contribuție.
Sunt impresionată și îmi vine în minte ceea ce cu puțin timp înainte am citit la Școala de comunitate. Am în fața ochilor mei imaginea vie a Bisericii universale, adică catolică. Cât este de real și tangibil acum pentru mine și cât este de frumos să vezi că cineva se concepe astfel – catolic – și deci dăruiește din timpul său pentru a contribui la construirea unui lucru pe care-l simte ca fiind al său, ca și cum ar fi casa sa.

În ziua sosirii Papei mi se încredințează sarcina de a sta în fața unui hotel unde sunt cazate diferite persoane sosite cu ocazia vizitei. După ce oaspeții ies pentru diferite întâlniri, rămân acolo, în fața intrării, la dispoziție. Observ personalul hotelului, în mod special un bărbat tânăr cu ochii fixați la ecranul mare, unde se puteau urmări în direct toate deplasările Papei Francisc: sosirea la aeroport, salutul Președintelui, întâlnirea cu Patriarhul ortodx, cu Sinodul Episcopilor ortodocsi și cu reprezentanții societății civile, rugăciunea Tatăl Nostru de la noua Catedrală ortodoxă și apoi liturghia în Catedrala romano-catolică.
După puțin timp nu rezist și îl întreb pe tânărul bărbat cum de este așa de interesat și atent. Îl întreb dacă este catolic. Se numește Bogdan și a lucrat timp de trei ani în Spania. Este ortodox, și în Spania, unde locuia, nu exista o biserică ortodoxă. Așadar, mergea la biserica catolică și așa a cunoscut figura Papei. Îmi povestește despre procesiunile la care participa și de ce îî place acest Papă. Este și Cristina, soția sa, care lucrează cu el la hotel. Urmăresc amândoi liturghia având ochii ațintiți la ecran. Le fac cadou broșura pregătită pentru pelerini și le urez să mențină privirea fixă spre Cel care-i pote ține uniți.

Petrec mai bine de zece ore în jurul hotelului împreună cu personalul, polițiștii și persoanele ce se ocupă de securitate. Toți urmăresc pașii Papei, devenind ei înșiși pelerini în timp ce-și fac munca. Din când în când mă întreabă în ce moment al vizitei ne aflăm și care este programul. Cu siguranță nu sunt catolici (la București sunt circa 1% catolici). În timpul liturghiei, la momentul dăruirii păcii, unul dintre polițiști vrea sa-mi strângă mâna. Este un gest care nu este prevazut în ritul bizantin. Dar Papa ne face să construim punți între noi, pentru că este el cel care „face o pune” între inima sa și inima noastră.
La sfârșitul liturghiei Bogdan și Cristina mă roagă să trec pe la ei din când în când, atunci când voi merge la Catedrală, care se află la câțiva metri de hotelul unde lucrează. Devenim prieteni pentru că privim în același punct.
În zilele următoare, în timp ce Papa Francisc vizitează celelalte orașe, rămân la București pentru a răspunde diferitelor necesități organizatorice legate de vizită. Continuăm să urmărim pașii săi. Ne este pusă în lumină istoria acestui popor, un adevăr care nu ne-a fost predat la școală, acela al unui popor care a rezistat cu credință diferitelor persecuții. Cei șapte martiri greco-catolici beatificați la Blaj sunt martori ai acestui lucru. Dacă vrem să acceptăm acest adevăr, „riscăm” să devenim liberi și noi.
Papa se întoarce acasă «îmbogățit de locuri, momente și chipuri». Este o experiență care-i contagiază pe toți.

Ioana, București