Exercițiile Fraternității Comunione e Liberazione trăite la Cluj, alături de comunitatea din România, au fost o experiență de-a dreptul semnificativă. Anii trecuți, inclusiv datorită unei probleme de traducere, Exercițiile nu au putut fi urmărite simultan. Anul acesta, în schimb, a fost posibilă participarea la gestul Exercițiilor în perioada 13-15 aprilie, beneficiind de conectarea on-line cu evenimentul care a avut loc la Rimini și de traducerea simultană.
Vorbindu-ne despre speranță, excelența sa monsenior Giovanni Paccosi, a ținut Exercițiile dedicate celei de-a doua virtuți teologale, inspirându-se din câteva texte ale lui Giussani.
Titlul – „Ceea ce mă uimește, spune Dumnezeu, este speranța” – a fost preluat dintr-un citat din volumul Misterele de Charles Péguy, autor atât de îndrăgit de fondatorul Mișcării CL.
În lecția introductivă de vineri seara, ne-am pus întrebarea dacă se poate trăi cu speranță. Monseniorul Paccosi ne-a sugerat câteva motive: - Speranța este un dar, un Har care nu depinde de noi;
- Acest Har se înoculează în dorința înnăscută de fericire ca împlinire a ceva ce deja există și care conține o promisiune de bine;
- Dușmanul speranței este nihilismul care, anulând ceea ce deja există, elimină promisiunea.
În lecția de sâmbătă dimineața, Paccosi a reluat parcursul său observând modul în care speranța ar fi oarecum stofa umanului, o promisiune și o așteptare, în fond, întâlnirea cu o Prezență.
Păcatele împotriva speranței (tristețea, lenea, stoicismul ... până la revendicarea drepturilor individuale și la războaie) sunt susținute – ne-a zis el – de cultura modernă care afirmă autonomia eliminând astfel disponibilitatea de a rămâne în așteptare.
Nu este vorba – a continuat el – despre a sabota dorințele (fiecare lucru dorit este semn al infinitului către care tindem), ci despre a le considera ca indicatori ai unui drum neîntrerupt care are ca punct de pornire o certitudine în prezent:
A – prezența persoanelor și a lucrurilor
B – întâmplarea unei Prezențe, o Prezență care se întâmplă, Prezența lui Isus Cristos – totul, de fapt, este în funcție de dorința de El – salt de calitate în istoria evoluției (cfr. J. Ratzinger)
C – consecința este accentuarea căilor către Speranța finală: creativitatea, protagonismul istoric, o noutate care pătrunde în toată realitatea.
D – greșeala, durerea pentru păcat nu mai sunt obiecții.
Speranța renaște – a concluzionat monseniorul Paccosi – într-un loc care se numește companie eclezială.
Cum ne putem educa întru speranță?
Aceasta este întrebarea cu care monseniorul Paccosi a provocat adunarea celor care au urmărit Exercițiile în lecția de sâmbătă după masa.
Pornind de la uimire, punând în practică disponibilitatea față de sacrificiu și practicând sărăcia (a avea ca și cum nu am avea 1Cor 7) bazată pe certitudinea că Cristos împlinește promisiunea devenim liberi, devenim bucuroși, nu ne mai lipsește nimic.
Apoi monseniorul Paccosi a exemplificat acest parcurs printr-o serie de exemple cu scopul de a clarifica acest parcurs: episoade din Evanghelie, chipuri de sfinți (mai ales cel al sfântului Francisc – imaginile din viața sfântului Francisc ne-au însoțit în timpul Exercițiilor), citate literare deosebit de dragi lui Giussani și câteva experiențe preluate din viața sa personală.
Exercițiile s-au încheiat cu întâlnirea de întrebări de duminică dimineața, la finalul căreia Davide Prosperi a citit comunicatul Diecezei de Milano în care se anunța faptul că joi, 9 mai, sărbătoarea Înălțării Domnului, la ora 18, în Bazilica Sfântul Ambrogio din Milano, Arhiepiscopul de Milano, Excelența Sa Mons. Mario Delpini va ține prima sesiune publică a Fazei Testimoniale pentru Cauza de Beatificare și de Canonizare a Servului lui Dumnezeu Luigi Giussani.
Ecolului plin de bucurie al acestei vești, i-a urmat, comunității din România, celebrarea Sfintei Liturghii în rit greco-catolic oficiată de PS Claudiu Pop, Episcop de Cluj-Gherla, cu care am luat apoi masa de prânz ca semn al unei prietenii și al unei stime devenite istorice.
Dincolo de bogăția gestului trăit în comuniune cu cei douăzeci de mii de membrii ai Fraterntății de la Rimini, e important de menționat conviețuirea de la Cluj: fiind oaspeți ai Centrului Spiritual Manresa al iezuiților, am putut împărtăși cu simplitate prânzurile și cinele, având ocazia să schimbăm între noi gânduri, ca rod al muncii personale de reluare a Exercițiilor. Câțiva dintre noi, care și-au dat disponibilitatea de a ajuta în sala de mese, ne-au mărturisit cu simplitate și dedicare ce anume înseamnă a trăi recunoscând acea unitate a cărei tărie se bazează pe Cristos, origine și destin al existenței fiecăruia dintre noi.