Papa Francisc la rugăciunea Angelus (©Ansa)

Apel al papei adresat Federației Ruse și Ucrainei: Încetați ostilitățile!

”În numele lui Dumnezeu și în numele omeniei care sălășluiește în fiecare inimă, reînnoiesc apelul meu pentru ca să se ajungă imediat la încetarea focului”. ”Îngerul Domnului” de duminică, 2 octombrie 2022

Vă oferim mai jos în traducerea noastră de lucru apelul papei Francisc:
”Dragi frați și surori, bună ziua! Desfășurarea războiului în Ucraina a devenit atât de gravă, devastatoare și amenințătoare încât trezește o mare îngrijorare. De aceea, aș vrea să dedic astăzi acestui fapt întreaga reflecție înainte de Angelus. Într-adevăr, această rană teribilă și de neconceput a umanității în loc să se închidă, continuă să sângereze din ce în ce mai mult, riscând să se extindă.
Sunt profund mâhnit pentru râurile de sânge și de lacrimi vărsate în aceste luni. Mă îndurerează miile de victime, în special dintre copii, și atâtea distrugeri care au lăsat fără casă multe persoane și familii și amenință cu frigul și foamea teritorii vaste. Anumite acțiuni nu pot fi justificate niciodată! Este înfricoșător faptul că lumea învață geografia Ucrainei prin nume precum Bucha, Irpin, Mariupol, Izium, Zaporijia și alte localități care au devenit locuri de suferință și de teamă de nedescris. Și ce să mai spunem de faptul că omenirea se află din nou în fața amenințării atomice? Este absurd.
Ce altceva trebuie să se mai întâmple? Cât sânge trebuie să mai curgă pentru ca să înțelegem că războiul nu este niciodată o soluție, ci numai distrugere? În numele lui Dumnezeu și în numele simțului omeniei care sălășluiește în fiecare inimă, reînnoiesc apelul meu pentru ca să se ajungă imediat la încetarea focului. Să tacă armele și să se caute condițiile pentru lansarea unor negocieri capabile să conducă la soluții nu impuse cu forța, ci concordate, juste și stabile. Așa vor fi dacă vor fi întemeiate pe respectarea valorii sacrosancte a vieții umane, precum și a suveranității și integrității teritoriale a fiecărei țări, ca și a drepturilor minorităților și a îngrijorărilor legitime. (...)

Vaticannews.va