Monseniorul Filippo Santoro și Davide Prosperi cu Papa Francisc în timpul audienței private din 15 ianuarie 2024 (Vatican Media/Catholic Press Photo)

Papa i se adresează CL: «Păziți unitatea!»

După audiența acordată lui Davide Prosperi și monsniorului Filippo Santoro, Francisc a trimis o scrisoare cu ocazia comemorăii lui don Giussani și a aniversării de 70 de ani ai mișcării. Aici cuvintele sale și mesajul Președintelui Fraternității

Dragi prieteni,
Luna trecută, în data de 15, E.S. mons. Filippo Santoro și cu mine am avut oportunitatea de a-l întâlni pe Papa Francisc în cadrul unei audiențe private. Am putut așadar să-i povestim pașii pe care i-a făcut Fraternitatea și Memores Domini în acest ultim an, și să ne încredințăm din nou paternității sale în drumul nostru de urmare a lui Cristos și a Bisericii.

Cu mare bucurie împărtășesc cu voi toți o scrisoare pe care Papa a dorit să ne-o trimită cu ocazia comemorării lui don Giussani și pentru cei 70 de ani de la nașterea mișcării. Sunt cuvinte pline de semnificație pentru vremurile în care trăim. Le primim cu inimile pline de disponibilitate pentru a ne putea identifica cu privirea pe care Papa o are față de experiența de credință a fiecăruia dintre noi și a comunităților noastre.

Împreună cu E.S. mons. Filippo Santoro, simt o recunoștință profundă pentru acest gest de stimă și de afecțiune din partea Sfântului Părinte. Vă invit, așa cum ne cere el însuși, să continuăm să ne rugăm pentru el.

O îmbrățișare,

Davide Prosperi



Vatican, Santa Marta, 30 ianuarie 2024

Dragă frate,
Cu sufletul plin de recunoștință pentru recenta Dvs vizită, cu ocazia audienței din data de 15 ianuarie a.c., în timpul căreia Dvs și Mons. Santoro mi-ați adus la cunoștință situația actuală a vieții mișcării Comunione e Liberazione și a Memores Domini, doresc să vă adresez încurajările mele. Îi sunt recunoscător Domnului pentru vitalitatea pe care mișcarea o demonstrează încontinuu în acțiunea sa de evanghelizare și de caritate față de bărbații și femeile zilelor noastre. Mă consolează mult să văd cum mișcarea a primit cu seriozitate și disponibilitate cuvintele pe care vi le-am adresat în timpul audienței din 15 octombrie 2022, precum și cele ale Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață. Vă încurajez să continuați pe această cale, și confirm munca pe care ați derulat-o în această perioadă.

Cu ocazia celebrărilor pentru nașterea Servului lui Dumnezeu mons. Luigi Giussani și a aniversării de 70 de ani de la naștarea mișcării, vă recomand cu mare drag, Dvs și tuturor celor care participă la mișcare, să vă îngrijiți de unitatea dintre voi: de fapt, doar unitatea dintre voi, prin urmarea păstorilor Bisericii, va putea fi, în timp, protectoare a fecundității carismei pe care Spiritul Sfânt i-a dăruit-o lui don Giussani: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Din asta vor ști toți că sunteți discipolii mei, dacă vă veți iubi unii pe alții”.

Pentru a păzi unitatea și pentru a face în așa fel încât carisma să știe să interpreteze mereu tot mai adecvat vremurile în care sunteți chemați să mărturisiți credința noastră în Isus Cristos, e nevoie să treceți dincolo de interpretările personaliste, din păcate încă prezente, care riscă să implice o viziune unilaterală a carismei însăși. Vă încurajez, așadar, ca împreună cu colegii Dvs, să continuați munca întreprinsă care vizează continuarea unei viziuni integrale. Drumul educativ propus de Dvs și de cei care Vă ajută în conducerea mișcării contribuie și la corectarea anumitor neînțelegeri și la continuarea misiunii voastre prin fidelitatea față de carisma dăruită Bisericii prin mijlocitorul don Giussani.

În această perioadă atât de decisivă pentru istoria voastră după moartea fondatorului, adresez așadar tuturor membrilor mișcării invitația de a urma calea pe care au început-o, sub conducerea Bisericii, și de a colabora cu disponibilitate și sinceritate cu cei care sunt chemați să conducă mișcarea. Doar această ascultare, în mod continuu redescoperită și alimentată, va putea să asigure între voi o experiență tot mai bogată de viață creștină și reînnoirea prezenței voastre în lume, pentru binele întregii Biserici.

Ca Domnul să Vă binecuvânteze și Fecioara să vă aibă în pază. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine!

Un salut fratern,
Francisc