„Crăciunul este acel Eveniment pe care-l așteaptă toată lumea: eliberarea de autodeterminare pentru a se putea descoperi determinați, adică afirmați, iubiți”. Scrisoarea lui Davide Prosperi trimisă publicației „Corriere della Sera” din 24 decembrie 2022
Broșura Audienței acordate de Sfântul Părinte Francisc mișcării CL cu ocazia centenarului nașterii lui don Luigi Giussani (15 octombrie, Piața Sfântul Petru)
Ne-am gândit să o facem mai eficient, să slujim mai bine lucrarea misionară a Mișcării și să împărtășim frumusețea experienței noastre de credință cu toată lumea
Cuvintele pe care Președintele Fraternității i le-a adresat papei Francisc și declarația dată de acesta la sfârșitul întâlnirii din Piața Sfântul Petru
Contribuția Președintelui Fraternității CL despre congresul teologic din 20 iunie ținut la Laterană.
Sunt on-line video-urile întâlnirii și un text al lui don Giussani
«Oare mai are sens insistența tradiției creștine asupra valorii mântuitoare a cărnii? Și dacă da, de ce? În sărbătoarea Epifaniei, care de-abia a trecut, întâlnim trei personaje ...». Intervenția lui D. Prosperi publicată în Corriere della Sera