Publicația Avvenire: Rusaliile mișcărilor cu Papa prin cuvintele Președintelui Fraternității CL: „Invitația lui Leon al XIV-lea are o importanță crucială în etapa istorică actuală, în care chiar unitatea Bisericii constituie o profeție de pace întrucât...
Cuvintele Președintelui Fraternității CL adresate întregii mișcări cu ocazia Jubileului Mișcărilor, Asociațiilor și al noilor Comunități (7-8 iunie 2025)
Cuvintele lui Davide Prosperi: „Bucurie și recunoștință pentru alegerea Papei Leon al XIV-lea. Ne rugăm lui Cristos ca să-i dăruiască Vicarului Său lumina Sa și forța Sa, confirmând astfel disponibilitatea noastră totală de a ne implica fără încetare în s
Conclavul a ales cel de-al 267-lea episcop al Romei, cardinalul Robert Francis Prevost, care și-a ales numele de Leon al XIV-lea. În cele ce urmează, aflăm primele sale cuvinte
Mișcarea aderă la solicitarea Colegiului Cardinalilor. Cuvintele lui Davide Prosperi: „Fie ca Tatăl să susțină credința noastră și unitatea noastră; fie ca Maria, mama Bisericii, să ne păzească prin mijlocirea Sa”
Gândurile cardinalului Kevin Joseph Farrell, prefect al Dicasterului pentru laici, familie și viață, cu ocazia a douăzeci de ani de la moartea lui don Giussani
Notițe din meditațiile lui Luigi Giussani rostite în timpul pelerinajului la Lourdes din 1992, făcut cu ocazia celei de-a X-a aniversări a Fraternității CL
Davide Prosperi scrie în Corriere della Sera: prin misterul întrupării, Destinul devine companie umană. Pentru toți.
Dragă domnule director,
Într-un interviu recent acordat publicației Corriere, Lorenzo Jovanotti spune, la un moment dat, comentând cântecul Imagine de John Lennon: „O lume fără religii ar fi mai rea, deoarece credința este lucrul cel mai uman din tine. ...
Anul acesta Exercițiile Fraternităii CL s-au bucurat de participarea fizică a membrilor din întreaga țară, fiind transmise în direct de la Rimini și ținute de monseniorul Paccosi
Scrisoarea președintelui Fraternității CL, Davide Prosperi, adresată întregii mișcări în urma audienței private cu Sfântul Părinte din data de 15 iunie 2024
Dragi prieteni,
Doresc să împărtășesc cu voi bucuria de a fi fost ieri dimineață, sâmbătă, 15 iunie, în audiență la Sfântul Părinte, împreună cu don Andrea D’Auria, Director al Centrului Internațional al Comunione e Liberazione, și cu Marco Melato, Sec...
Cu ocazia comemorării a 19 ani de la moartea lui Luigi Giussani, propunem textul integral susținut de acesta în cadrul conferinței organizate de Asociația Charles Péguy și de Centrul Cultural San Carlo (Milano, 28 octombrie 1992)
Moderator. Don Giussani ne va vorbi în seara aceasta despre următorul subiect: „Creștinismul ca eveniment azi”, care e tocmai genialitatea datorită căreia experiența pe care el a generat-o și a trăit- o, în Biserică și pentru Biserica de azi, ne-a atins p...